Pentru a aduce un prieten la El

Vârstnicul Clifford T. Herbertson, Autoritate a Zonei-Cei Şaptezeci, Marea Bitanie

 

În Misiunea Sud, Londra, Anglia (unde preşedinţii de ţăruş, preşedintele misiunii şi Autoritatea Zonei-Cei Şaptezeci se sfătuiesc împreună), există tradiţia de a începe fiecare adunare prin vizionarea unei prezentări care conţine fotografiile tuturor membrilor botezaţi în ultimele trei luni.  Deseori, în fotografii, noii membri sunt îmbrăcaţi în alb şi stau cu familiile lor, cu misionarii şi persoana care i-a botezat.

La o adunare recentă, o fotografie m-a emoţionat în mod deosebit! Acolo, îmbrăcat în alb şi cu braţul în jurul unui alt bărbat, era un prieten drag, Clive, pe care mi-l amintesc dintr-o fotografie similară făcută cu aproape douăzeci de ani în urmă.

În anul 1998, mai multe experienţe îi generaseră lui Clive sentimente de foame spirituală. După ce a primit un exemplar al Cărţii lui Mormon de la un coleg de serviciu, el a hotărât să meargă la episcopia Slough şi să participe la adunările Bisericii. El a intrat pe uşă, dornic să înveţe.  În calitate de episcop, l-am salutat pe Clive şi am fost încântat să aud că el dorea să cunoască Biserica.  Doi misionari erau acolo, disponibili şi cu mare nerăbdare s-au îngrijit de noul lor prieten. După unele decizii grele şi schimbări importante, câteva săptămâni mai târziu, Clive a fost botezat şi a început un drum de credinţă şi angajamente ca membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

După mulţi ani, trăind acum în altă episcopie şi alt ţăruş, Clive a avut ocazia să vorbească unui coleg de muncă despre Biserică. După câteva conversaţii şi, având un puternic îndemn, el i-a oferit prietenului său un exemplar al Cărţii lui Mormon (în care îşi scrisese mărturia).

A trecut un timp şi Clive era în clădirea episcopiei când a fost făcută o prezentare despre trei componente ale planului zonei: „Să aducem un prieten”, „Să ajungem să ne bizuim pe forţele proprii” şi „Să găsim un strămoş”.  În timp ce Clive stătea acolo, gândurile lui s-au îndreptat la prietenul său căruia îi dăduse Cartea lui Mormon. S-a întors spre soţia lui şi i-a spus: „Am un prieten pe care pot să-l invit la Biserică”. 

Clive a acţionat potrivit inspiraţiei sale şi i-a telefonat prietenului său. El l-a invitat la Biserică stabilind să se întâlnească înainte în parcarea de maşini. Duminica a sosit şi la fel şi prietenul său, care s-a bucurat de serviciul religios şi s-a simţit foarte binevenit. Prietenului său i-au fost prezentaţi mai târziu misionarii cu timp deplin care i-au predat lecţiile.  Vă puteţi imagina marea bucurie a lui Clive când, după câteva săptămâni, prietenul său i-a cerut să-l boteze? Era o invitaţie pe care a acceptat-o fericit!

Aceasta era fotografia pe care am văzut-o în acea zi care m-a emoţionat profund.

Isus ne-a învăţat: „Şi dacă va fi ca voi să lucraţi toate zilele propovăduind pocăinţa către acest popor şi veţi aduce chiar numai un suflet la Mine, ce mare va fi bucuria voastră cu el în împărăţia Tatălui Meu”.1

Clive a simţit bucurie deoarece el a urmat invitaţia Preşedinţiei Zonei noastre şi şi-a invitat prietenul să vină la Biserică.  Deşi el avusese înainte numeroase conversaţii despre Evanghelie şi îi dăduse un exemplar al Cărţii lui Mormon – toate acestea fiind lucruri minunate – adevărata bucurie a venit atunci când a urmat îndemnul spiritului şi a adresat acea invitaţie. Invitaţia în sine a fost foarte importantă şi necesară. Fără ea, prietenul lui poate nu ar fi participat niciodată la Biserică şi, în final, poate n-ar fi fost niciodată convertit la Evanghelia lui Isus Hristos.

Sunt convins că invitaţia inspirată care ne-a fost dată fiecăruia - „Să aducem un prieten la El” – este una pe care noi, toţi, putem să o urmăm şi să o punem în aplicare în viaţa noastră.  Exemplul lui Clive este unul dintre multele exemple care depun mărturie despre bucuria pe care o simţim datorită adresării de invitaţii. Am remarcat aceste exemple şi le-am pus în practică.

Sper ca fiecare dintre noi să caute inspiraţia de a identifica invitaţiile pe care le putem adresa prietenilor noştri. Şi sper să avem credinţa şi să urmăm angajamentul de a adresa invitaţii, pentru a avea parte de aceeaşi bucurie.

 

 

Doctrină şi legăminte 18:15