Mergi la meniul principal

Din viața lui Joseph Smith – Prima Viziune

În ce mod s-a schimbat lumea datorită Primei Viziuni

Joseph Smith
Joseph Smith – Prima Viziune Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos S-au arătat atunci când Joseph Smith s-a rugat pentru a ști cărei biserici să se alăture. Zece ani mai târziu, Joseph Smith a întemeiat Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, care uneori este numită Biserica mormonă.

Cine a fost Joseph Smith?

Dacă ai auzit de mormoni, probabil te întrebi cine a pus bazele mormonismului. Joseph Smith jr. este poate cel mai bine cunoscut ca fiind omul prin intermediul căruia Dumnezeu a restaurat adevărata Sa Biserică, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, cunoscută și cu numele de Biserica mormonă. Dar, înainte de a fi cunoscut ca fondator al unei mișcări religioase mondiale, Joseph Smith a fost un băiat umil care pur și simplu dorea să știe cărei biserici să se alăture.

Cum a devenit Joseph Smith interesat de religie?

Adult fiind, Joseph și-a adus aminte că, „la vârsta de douăsprezece ani, mintea [sa] a devenit în mod serios preocupată de toate lucrurile importante legate de bunăstarea sufletului [său] nemuritor” („History, circa Summer 1832”, p. 1-2, josephsmithpapers.org, ortografia, punctuația, scrierea cu majuscule și gramatica au fost standardizate). În primii ani de adolescență ai lui Joseph, el și familia sa au locuit într-o zonă rurală a statului New York care a devenit cunoscută pentru fervoarea sa religioasă. Palmyra, orașul în care locuiau Joseph și familia sa, și zona din jur erau cunoscute ca „zona complet evanghelizată” din pricina activităților pentru renașterea interesului față de religie care aveau loc în mod repetat în acea regiune (vezi „Relatări despre Prima Viziune”, Gospel Topics, topics.lds.org).

Joseph a fost atât impresionat, cât și confuz de tot acest entuziasm religios și a dorit cu sinceritate să știe care dintre numeroasele culte care depuneau efort pentru a converti oameni era adevărata Biserică a lui Dumnezeu (vezi Steven C. Harper, „The First Vision: A Narrative from Joseph Smith’s Accounts”, history.lds.org; vezi, de asemenea, Joseph Smith – Istorie 1:9-10). Joseph, care la aceea vreme avea paisprezece ani, a apelat la Biblie pentru ajutor. Fiind inspirat de versetul din Iacov 1:5, în care se spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu”, Joseph s-a dus în pădurea de lângă casa sa pentru a căuta răspunsul rugându-se (vezi Joseph Smith – Istorie 1:11-15).

Ce este Prima Viziune?

După ce Joseph a intrat în pădure, el a îngenuncheat într-o dumbravă izolată și a început să se roage cu glas tare pentru prima dată în viața sa (vezi Joseph Smith – Istorie 1:14). Dar, aproape imediat ce tânărul Joseph a început să se roage, el nu a mai putut să vorbească. Joseph a explicat: „De abia începusem [să mă rog], când imediat am fost cuprins de o putere, care m-a copleșit în întregime și care a avut o influență atât de uimitoare asupra mea, încât mi-a legat limba, astfel că nu am mai putut vorbi” (Joseph Smith – Istorie 1:15). De asemenea, Joseph a relatat că „un întuneric de nepătruns s-a așternut în jurul [său]” și s-a temut că va fi distrus (Joseph Smith – Istorie 1:15).

Ca răspuns la acest întuneric și această opoziție copleșitoare, Joseph s-a străduit mai tare să se roage. Apoi, el a avut parte de unul dintre cele mai mărețe miracole din vremurile moderne, ceea ce mormonii numesc Prima Viziune. Joseph a relatat despre această întâmplare în felul următor: „Adunându-mi toate puterile pentru a-L chema pe Dumnezeu să mă elibereze din puterea acestui dușman care pusese stăpânire pe mine și chiar în clipa când eram gata să mă las cuprins de disperare și, să mă las pradă distrugerii. . .  am văzut un stâlp de lumină, exact deasupra capului meu, mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea. Imediat ce a apărut, m-am simțit eliberat de dușmanul care mă ținea legat. Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire și slavă întreceau orice descriere și care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, și a spus, arătând către celălalt – Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!” (Joseph Smith – Istorie 1:16-17).

Sfinții din zilele din urmă cred că, prin această Primă Viziune a lui Joseph Smith, atât Dumnezeu Tatăl, cât și Isus Hristos i S-au adresat. Ei l-au instruit pe Joseph să nu se alăture niciuneia dintre bisericile de atunci de pe pământ, deoarece „niciuna dintre ele nu era recunoscută de Dumnezeu ca fiind Biserica și împărăția Sa” și i-au promis lui Joseph că „plenitudinea Evangheliei va fi, la un moment dat în viitor, făcută cunoscută [lui]” (Joseph Smith, „Church History”, Times and Seasons, 1 mart. 1842, p. 707, josephsmithpapers.org). Sfinții din zilele din urmă cred că plenitudinea Evangheliei a fost restaurată prin Joseph Smith atunci când Domnul a întemeiat Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă prin intermediul lui zece ani mai târziu.

De ce este Prima Viziune importantă pentru mormonism?

Sfinții din zilele din urmă consideră că Prima Viziune a lui Joseph Smith este primul pas esențial în întemeierea mormonismului. Prin intermediul Primei Viziuni, noi am învățat două adevăruri care sunt esențiale pentru doctrina mormonă. Prima, aceea că Dumnezeu și Isus Hristos sunt două ființe distincte, fiecare având un trup perfect, glorificat. A doua, aceea că Dumnezeu continuă să-Și facă cunoscută voia oamenilor de astăzi.

După Prima Viziune, Joseph Smith a tradus Cartea lui Mormon, un volum de scriptură străvechi care ne învață despre Isus Hristos, a restaurat adevărata preoție și puterea de pecetluire care face posibil ca familiile să fie împreună după această viață și a primit multe alte revelații de la Dumnezeu. Sfinții din zilele din urmă cred că Joseph Smith a fost cu adevărat profetul lui Dumnezeu.

Cum pot afla mai multe?

Pentru a afla mai multe despre viața și misiunea remarcabile ale lui Joseph Smith, accesează mormon.org/ron.