Cum să îmbunătăţim bizuirea pe forţele proprii din punct de vedere spiritual?

Vârstnicul Robert A. Dryden, Marea Britanie
autoritate a zonei-Cei Şaptezeci

 

Cum evaluăm importanţa bizuirii pe forţele proprii din punct de vedere spiritual şi temporal? 

Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Haideţi să ne bizuim pe forţele proprii şi să fim independenţi… Salvarea nu poate fi obţinută pe baza nici unui alt principiu”.

Atunci, cum am putea să ne îmbunătăţim bizuirea pe forţele proprii din punct de vedere spiritual? Apostolul Pavel a precizat acea condiţie pe care omul trebuie s-o atingă pentru a se sprijini cu adevărat pe forţele proprii din punct de vedere spiritual.  Este condiţia în care omul a câştigat dreptul de a avea modul de viaţă conform Evangheliei scris „nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui Viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne”.1

 

O poveste remarcabilă

Uneori, câte un membru dă dovadă de un progres cu adevărat remarcabil către bizuirea pe forţele proprii din punct de vedere spiritual. Paul este unul dintre aceştia. 

El a fost cel mai mic dintre cinci copii, crescut într-un cămin şi într-un district în care băutura, drogurile, abuzul, violenţa şi închisoarea erau părţi obişnuite ale vieţii, ducând la sărăcie şi greutăţi în familie.  Deseori, sărăcia a avut drept rezultat faptul că lui Paul i s-a cerut să fure mâncare pentru familie.  În tinereţe, a fost luat în îngrijire şi a fost abuzat în mod violent.

Mai jos sunt paşii pe care el i-a parcurs spre progres şi realizare în puţin mai mult de un an.

Cartea lui Mormon a devenit iubirea vieţii lui.  Spiritul Sfânt l-a surprins devenind însoţitorul lui permanent. A fost chemat să fie misionar al episcopiei şi succesul a urmat prin botezuri şi activări.  A identificat (primind ajutor) şi a înfăptuit botezuri pentru şi în folosul celor decedaţi pentru 65 de strămoşi direcţi ai familiei sale.  Un frate care a recunoscut marele lui zel pentru munca Domnului i-a dăruit o maşină.  Acum, Paul se bizuie cu adevărat pe forţele proprii.  A primit Preoţia lui Melhisedec şi a fost chemat să slujească drept coordonator în cadrul programului de recuperare după dependenţă al ţăruşului.  A lucrat pentru îngrijirea celor fără adăpost din oraş.  A organizat şi a ţinut seri la gura sobei pentru membri noi, simpatizanţi şi membri mai puţin activi.  A fost desemnat să vorbească în cadrul conferinţei de ţăruş; a fost înzestrat în templu.  Şi-a îndeplinit visul de a merge la Conferinţa Generală împreună cu misionarul care l-a găsit şi l-a botezat.  Ochii lor s-au umplut de lacrimi când preşedintele Monson a intrat în sala de conferinţe.

Introducerea oferită de Prima Preşedinţie la cursul Serviciilor pentru Sprijinirea Bizuirii pe Forţele Proprii „Temelia Mea” ne încurajează să studiem şi să aplicăm cu sârguinţă principiile bizuirii pe forţele proprii şi ne promite că, dacă facem astfel, vieţile noastre vor fi binecuvântate.

Ajungem să ne bizuim pe forţele proprii din punct de vedere spiritual pe măsură ce urmăm îndemnul Primei Preşedinţii şi practicăm zilnic, cu sârguinţă, acte simple de devoţiune în vieţile noastre personale şi de familie.

 

1. Ţinând poruncile lui Dumnezeu.2   

2. Cercetând scripturile (mai ales Cartea lui Mormon) şi învăţând să… „[înaintăm ospătându-ne] din cuvântul lui Hristos”.3  

3. Rugându-ne din inimile noastre, „Când voi nu-L imploraţi pe Domnul, lăsaţi-vă inimile să fie pline, îndreptate în rugăciune către El, fără întrerupere…”4

Învăţăturile lui Brigham Young se armonizează puternic cu cele ale Primei Preşedinţii în ceea ce priveşte calea esenţială de a obţine bizuirea pe forţele proprii din punct de vedere spiritual.

Brigham Young a spus: „Noi… luăm toate legile, regulile, rânduielile şi îndrumările conţinute în scripturi şi le punem în practică atât cât este posibil şi, apoi, continuăm să învăţăm şi să ne îmbunătăţim până când putem trăi potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.5

„Oamenii nu pot primi legile în plenitudinea lor; dar ei pot primi puţin de aici şi puţin de acolo, puţin astăzi şi puţin mâine şi puţin mai mult săptămâna următoare… dacă dorim să acţionăm conform plenitudinii cunoaşterii pe care Domnul plănuieşte să o reveleze puţin câte puţin locuitorilor pământului, trebuie să ne îmbunătăţim câte puţin aşa cum este revelat.”6

Mesajul său ne confirmă că „dezvoltarea noastră personală în ce priveşte Evanghelia vine puţin câte puţin şi rând după rând pe măsură ce trăim conform principiilor pe care le învăţăm”7, în numele lui Isus Hristos, amin.

 

1 2 Cor. 3:3

2 Matei 22:35-40

3 2 Nefi 31:20

4 Alma 34:27

5 DBY 3

6 BDY 4

7 Teachings of the President of the Church; Brigham Young (1997), p. 21-27